Treceți la conținutul principal

Descantarea sarii


Acest ritual magic se face inaintea initierii apei neincepute. Sarea care va fi aruncata in vas trebuie sa fie neprelucrata, cat mai aproape de starea in care a fost scoasa din mina. Ea va fi descantata rostind urmatoarele:


“Ca spiridusii,
 Duhurile harnice
 De sub munti,
 Care lucreaza 
Aurul, argintul
 Piatra si sarea,
 Asa sa fii si tu
 In apa mea neinceputa.
 lute ca vantul,
Tare ca stanca
Harnica 
Si folositoare”

Comentarii

  1. Bună, mă numesc Sally, logodnicul meu s-a despărțit de mine luna trecută, am fost atât de trist că m-am schimbat complet, nu mâncam și nu vorbeam cu nimeni, plângeam mult, eram atât de deprimat și stresat încât am Mi-a fost frică că voi ajunge la spital din cauza stresului și a depresiei, până când într-o zi am căutat online sfaturi pentru a-mi recupera iubitul Pentru că îl iubesc și țin la el profund și vreau doar să fim împreună ca un cuplu și vreau să dăm o veșnicie, Apoi am găsit un vrăjitor puternic numit LORD DAWN cum a rezolvat atâtea probleme de relație și a vindecat atâtea boli, Apoi l-am contactat pe Whatsapp, LORD DAWN mi-a spus că logodnicul meu se va întoarce Mie la 24 de ore după ce l-a vrăjit, nu am crezut niciodată până când logodnicul meu m-a sunat la telefon și mi-a spus că vrea să ne întoarcem și să trăim fericiți împreună pentru totdeauna și acum suntem împreună în pace și în fericire, sunt atât de fericit acum că LORD DAWN m-a ajutat să-mi aduc finanțele înapoi. Mulțumesc mult LORD DAWN vă poate ajuta, de asemenea, dacă aveți orice problemă de relație sau probleme de boală, contactați-l pe Whatsapp: +2349046229159

    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ghicitul in cafea

In afara de datul In bobi si de tehnicile apei neincepute,  una dintre cele mai folosite arte divinatorii este ghicitul in  zatul (drojdia) de cafea. Xenia mi-a precizat ca reprezinta o tehnica simpla, dar ca in acest domeniu este strict necesara" inclinatia spre magie, capacitatea de a “vedea" desenandu-se figurile in zatul din ceasca. Inca de cand cafeaua s-a ivit in intrebuinfarea familiilor instarite din Muntenia si Moldova, ea a servit la consultarea soartei prin desenele ce se formeaza din drojdia boabelor rasnite si fierte. In multe case din Romania, se obisnuieste astazi ca, dupa ce cineva si-a baut cafeaua, sa tulbure zatul, sa il intinda pe peretii cestii si apoi, punand ceasca cu gura in jos, sa lase sa se formeze pe el diferite figuri; pe baza acestora se face apoi  “citirea" oracolului. Potrivit Xeniei, acesta este un procedeu gresit: pentru a obtine un oracol clar, e bine a face o pregatire prealabila care dureaza un timp de doua sau trei zile...

Plantele Magice

Folosite in special in arderi, plantele folosite in vrajitorie au o traditie milenara. Ele sunt in stransa legatura cu astrele, iar aceasta legatura va fi dezvaluita in detaliu. lata o scurta prezentare a plantelor folosite la arderi magice si .a corespondentelor dintre acestea si astrele:. Soare:  floarea soarelui, papadia, roua cerului, pojarnita, buruienita, ruscuta de primavara. Luna:  vascul, nufarul alb, dovleacul, trestia, varza alba. Mercur:  mierea-ursului, cimbru, podbal. Venus:  coada-soricelului, coriandru. Marte:  urzica, iarba fierului, ardei rosu, paducel. Jupiter:  rostopasca, anghinare, stejar, smirna. Saturn:  matraguna, tutun, maselarita, mar salbatic, iedera, iarba piticului. Neptun:  chimen de camp, ridiche salbatica. Uranus:  dafin salbatic, fasole verde. Pluton:  iarba vietii. Influentele unor astre pot fi mai pronuntate in anumite parti ale unei plante. Lista de mai sus prezinta plant...

Cercul Magic si alte tehnici de initiere

CERCUL MAGIC SI ALTE TEHNICI DE INITIERE Ritualul prin care se initiaza cercul magic este esential, el facand parte din toate practicile vrajitoresti. Cercul magic este un adevarat ,,loc intre lumi" in care pana si timpul isi inceteaza curgerea; energiile malefice sunt oprite Ia marginea cercului, ca in fata unei bariere invizibile, iar fortele invocate sunt sporite in interiorul suprafetei protejate. Imediat dupa trasarea cercului, vor fi invocate cele patru elemente fundamentalE, apa, focul, pamantul si aerul. Apoi vor fi chemate fiintele lumii de dincolo, forme energetice de sprijinul carora ai nevoie in orice practica magica. Pentru cei care nu cunosc corespondentele astrale, vom aminti faptul ca de elementul foe este legata planeta Marte, de apa - Luna, de aer - Mercur si de pamant - Saturn. Fiecarui element ii corespunde un tip de fiinte: in sferele astrale ale focului exista dracoaicele, spiritele flacarii, in apa, sunt zanele, in aer - vantoasele, iar in pamant...